Fumul produs de incendiile din Australia va ajunge pe toată planeta
Ultimul comunicat NASA avertizează că fumul produs de incendiile din Australia va face cel puțin un „circuit complet” în jurul planetei, revenind ulterior în punctul de plecare.
Informațiile provenite de la sateliții agenției spațiale NASA au analizat fumul și aerosolii produși de incendiile din Australia indicând faptul că fumul a străbătut deja „o jumătate de planetă” afectând calitatea aerului din țările prin care a trecut.
O mare parte din Australia a fost cuprinsa de incendii, fapt ce nu s-a mai întâmplat vreodată în ultimele decenii, cel puțin 28 de persoane au murit la nivel național, iar în statul New South Wales, peste 3.000 de case au fost distruse sau grav deteriorate. Autoritățile se luptă și la această oră pentru a menține situația sub control. „Efectelor acelor evenimente – indiferent dacă fumul asigură o răcire sau o încălzire considerabilă a atmosferei, care se întâmplă în norii subiacenți – este în prezent obiectul unui studiu intens” a notat NASA.
Până pe data de 8 ianuarie, fumul a reușit să străbată deja jumătate din traseul „înconjurul Pământului”, traversând în special America de Sud și aducând modificări majore de culoare a cerului, în special la răsărit și apus. Fumul produs de incendiile din Australia a afectat în special Noua Zeelandă, reușind chiar să modifice culoarea zăpezii din munți iar la începutul lunii ianuarie, ghețarii Fox și Franz Josef din Noua Zeelandă s-au înroșit din cauza fumului.
Uscăciunea abundentă în conformitate cu condițiile fără precedent create de căldura înăbușitoare au dus la un număr enorm de mare de fenomene priocumulonimbus (furtuni provocate de foc, declanșate de o ridicare de cenușă, fum și material arzător ) au mai declarat specialiștii de la NASA. Compania avertizează totodată că fumul provocat de foc poate să ajungă în stratosferă, la altitudini de peste 1600 de metri, la mii de kilometri distanță, afectând condițiile meteo atmosferice de pe întreaga planetă.
Nicolas Bellouin, cercetătorul de la Universitatea Reading a relatat că „dacă asemenea incendii se vor petrece în fiecare an, sau chiar la doi ani, impactul asupra calității aerului și a climei va deveni extrem de puternic”. Săptămâna trecută, institutul brazilian de Cercetări Speciale a anunțat că fumul produs de incendiile din Australia a atins coasta de sud a Braziliei, după ce a trecut peste Argentina și Chile.
Pericolul incendiului din Australia este pronunțat mai ales în comunitățile rurale învecinate, însă calitatea scăzută a aerului ar putea să afecteze inclusiv marile orașe. Situația la nivelul solului și în atmosferă se înrăutățește din ce în ce mai tare datorită furtunilor generate de incendii, care se produc atunci când umezeala rămâne aprinsă în fumul aflat în aer.